Sunt zile şi zile când te cuprinde dorul,sentimentul acela care parcă îţi pune sare în ochi şi lacrimile curg. Zile în care pui mâna pe telefon însă nu ai curajul necesar de a suna,formezi numărul şi te opreşti. Te opreşti de frică,de frică să nu fii respins ,nu de alta însă doare să ştii că acolo unde erai totul ,acum eşti nimic şi frica aia te înconjoară şi renunţi. De multe ori zâmbeşti,razi şi ieşi în diferite locuri,nu pentru că nu îţi mai pasă ci pentru că, cumva trebuie să ieşi din locul care îţi aduce atât de multe amintiri. Nu e ca şi cum ai uita pentru că nu uiţi,ai totul în suflet,în minte şi de acolo nu dispare absolut nimic. Te concentrezi pe alte lucruri în speranţa că nu te vei mai gândi,nu că nu vrei ci nu vei mai avea timp. Şi te implici în diferite activităţi,îţi ţii mintea ocupată între sutele de cărţi,hârtii şi scrii,scrii până simţi că îţi explodează venele. Sunt persoane care pot face asta mult timp,poţi spune că nu sunt afectaţi. Aşa se întâmplă,ieşi ,eşti în compania prietenilor,apoi ajungi acasă şi devii tu. De mlte ori ,o singură melodie ,îţi poate cauza o întreagă avalanşă în suflet şi nu ai ce să faci,pur şi simplu stai într-un colţ ,ghemuit şi le laşi să te distrugă. Acolo eşti în siguranţă ,nu te vede nimeni,nu te judecă nimeni ,eşti tu,tu amintirile şi toate sentimentele care te încolţesc. Mereu m-am întrebat ce se ascunde în spatele zâmbetelor forţate ,în spatele lacrimilor,în spatele fiecărei persoane. Fiecare avem o poveste iar înainte de a judeca ar trebui să ne gândim ,să ne punem în locul acelei persoane. Nu vom şti niciodată adevărul,doar ei ştiu ce simt,ce ascund,câte cicatrici poartă în suflet .În seara asta stau şi mă întreb,cam câţi oameni plâng la această oră,unii plâng din cauza unei despărţiri,unei pierderi,plâng de dor,de fericire,de tristeţe. Câţi oameni sunt la această oră nefericiţi? Dar fericiţi? . Vrem să fim fericiţi însă nu facem nimic pentru asta,vrem să fim iubiţi însă nu oferim nimic,vrem multe însă nu facem nimic pentru asta . Aşteptăm să ni se dea totul pe tavă ,ceea ce nu se va întâmpla niciodată. Suntem nehotărâţi,luăm unele decizii apoi le regretăm. Unii se chinuie toată viată să câştige încrederea altor persoane iar apoi sunt anulate de o simplă faptă. Unii ţinem cu dintîi de nişte persoane,demonstrând cât de mult le dorim lângă noi,alţii renunţă pur şi simplu. Unii adorm cu gândul la trecut alţii trec atât de uşor peste . Unii plângem cu lacrimi,alţii cu sufletul,unii vor averi,maşini,bijuterii şi haine scumpe alţii vor iubire,afecţiune şi respect. Unii sunt entuziasmaţi să aibă cât mai multe relaţii,aventuri,alţii se imaginează lângă o singură persoană toată viată. Unii luptă pentru ce iubesc altora le este prea frică .Stăm toată noaptea imaginadu-ne cum ar fi fost dacă unele lucruri nu s-ar fi întâmplat. Unii folosesc umbrela atunci când plouă ,alţii simt ploaia. Toţi vrem să fim fericiţi,însă uităm ce este important. La un moment dat ,oboseşti. Oboseşti să speri,să visezi,trăieşti practic pentru a trăi însă nu simţi că ai fi viu. Şi practic ,cum să simţi că eşti viu când persoana pe care o voiai alături pleacă şi îţi închide uşa ,iar tu încă speri că se va deschide,tresari la orice ciocănit însă degeaba,nu e cine vrei tu şi închizi iar uşa,o închizi o dată,de două ori până ajungi să o închizi de tot . Deja telefonul nu mai sună şi oricum cine sună chiar nu contează. Începi să mergi ,însă când faci un pas ,oboseşti,injuri şi începi să rămâi fără lacrimi. Absenţa şi dorul vor exista mereu acolo ,ar putea fi înlocuite doar de respectiva persoană,cea pe care o doreşti în viată ta ,însă dacă nu apare ce faci? Cum te ridici şi continui drumul singur? Ce vei face?
